Expoziția organizată la Oradea de către biroul europarlamentarului László Tőkés, întitulat "Totalitarism în Europa (Fascism-Nazism-Comunism)”, a fost inaugurat în data de 12. aprilie în prezența istoricului Marius Oprea, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România. Înainte de vernisaj am stat de vorbă cu domnia sa.

Când și cum a început relația dumneavoastră cu László Tőkés?
Nu mai țin minte exact când ne-am cunoscut, dar știu cu precizie că a fost un moment important în care László Tőkés m-a invitat la Timișoara, unde a avut loc o dezbatere în interiorul bisericii cu privire la colaboraționism. Nu-l cunoscusem până atunci foarte bine, dar atunci l-am sprijinit în mod direct cu expertiza mea legată de colaborarea cu securitatea. Atunci am spus că indiferent de cult este de două ori de condamnat un preot care a dat note informative la securitate pentru că el nu doar că și-a încălcat, să spunem, taina spovedaniei și angajamentul luat față de enoriași. E vinovat și față de cei pe care i-a turnat și este vinovat și în fața lui Dumnezeu. Orice preot cu bun simț, care a făcut un asemenea act, și nu contează circumstanțele, ar trebui să facă un pas înapoi. Mie mi-a plăcut foarte mult poziția asta. Și atunci pur și simplu am fost pe aceeași lungime de undă, de atunci acolo am rămas în relații foarte apropiate. Nu pentru că l-aş fi ajutat eu într-un demers pe care l-a avut el ci pentru că nu am îndoieli că în această materie și Tőkés László spune și crede la fel. Asta este, dacă vreți, al doilea element care ne-a apropiat, indiferent că avem, să spunem aşa, poziții diferite, pentru că eu nu sunt adeptul unui discurs radical. Nu aș spune că nu înțeleg tipul acesta de discurs, dar nu-l votez. Dar nici nu mă ridic să dau cu sabia împotriva celui care îl propagă. Dar am descoperit că avem mult mai multe puncte comune decât diferențe. Diferențele sunt minore, rezolvabile și oricum nu țin de noi. Eu nu vreau să trăiesc într-un stat de tip mafiot. László Tőkés la fel. Acesta este un alt element care ne unește. Ne unește și mai mult un soi de suferință de dinainte de 1989. Securitatea nu a făcut mare diferențiere în ceea ce privește ungurii, românii și așa mai departe. Dar ungurii au avut de suferit de două ori mai mult înainte de 1989, pentru că în anii național-comunismului se opuneau regimului comunist.
 


De ce a fost specifică suferința maghiarilor în România comunistă?
Cei mai mulți dintre maghiari au fost uciși pe fâșie: n-au ajuns nici dincolo, nu s-au întors nici acasă. Nu știe nimeni nimic de ei, sunt persoane dispărute. Am găsit între documentele arse la Berevoiești un fragment dintr-un carnet de serviciu al unui ofițer de graniță pe granița către Ungaria. Erau notările zilnice cu cei prinși. Erau și femei, și copii de doi-trei ani, majoritatea maghiari. La fel, am găsit în același carnet, cum v-am spus ars, doar vreo șase-șapte file dintr-un registru. Era un fel de raport: dădea numele persoanei și în dreptul numelui scria „dispărut”. Ce înseamnă asta? A fost ucis. Zilnic în perioada 1988-89 erau cel puțin 20-30 de situații, cum spun ei. Exact cum au plecat sașii așa pe tăcute când s-a deschis totul. La sfârșitul anului 1990 nu am mai avut sași. Consider și asta un soi de crimă împotriva umanității, pentru că practic unei comunităţi care a rezistat din secolul treisprezece încoace, i-a fost de ajuns cincizeci de ani să plece. Și asta e datorită comunismului.
 
Care sunt acei politicieni maghiari de care nu se va atinge nimeni pentru că au fost sau sunt oamenii sistemului?
Puteți face dumneavoastră o analiză. Nici un parlamentar maghiar care a făcut parte din comisii de supraveghere ale serviciilor secrete nu va fi atins vreodată. Și aveți o listă. Nu cred că se vor atinge de ei, pentru că aceste comisii au fost îndeobște făcute pentru a camufla ceea ce era supărător. Vă dau un exemplu personal. M-am adresat SRI-ului în momentul în care am primit amenințări telefonice. Eram demnitar, eram consilier pe probleme de securitate al primului ministru Călin Popescu Tăriceanu. Primisem foarte des amenințări după o serie întreagă de dezvăluiri și la un moment dat numărul de telefon a apărut afișat. Și am cerut prin adresă oficială de la guvern să facă o anchetă. N-au făcut nici ei, nici comisia, nici nimeni. SRI-ul mi-a spus că nu e treaba lor.  Răspunsul lor de vreo patru pagini subliminal suna cam aşa: te-am vrea mort. Nu am comentat poziția SRI-ului pentru că ei n-au de ce să mă iubească. Răspunsul de la STS a fost însă halucinat, scurt și la obiect: „nu face obiectul activității noastre, adresați-vă companiei de telefonie mobilă.” Au mai fost două sau trei cazuri în toată istoria acestor comisii în care membri ai comisiilor au plecat și din comisie și din parlament. Asta arată că e continuitate, că principala grijă a diviziei de apărare a constituției este ce fac și ce gândesc ungurii. De parcă ungurii ar fi principalul pericol după ce SRI-ul a întreținut ani de zile relații cu, să spunem aşa, oamenii de afaceri arabi. Din știința mea a existat o anumită convenție, n-aș putea preciza când a fost făcută, dar în orice caz la începutul anilor 90. Noi aveam jumătate de milion de elevi, studenți arabi în România. Mulți dintre ei după prăbușirea regimurilor din țările lor sau după ce au gustat un pic din libertate aici și au văzut ce se întâmplă după 90, și-au făcut câte un butic și au văzut că pot trăi decent și fără apăsare aici, nu au mai vrut să se întoarcă. Iar pentru noi a fost cu două tăișuri. Cetățenie nu s-a acordat foarte ușor niciodată, dar au putut să-și dezvolte afacerile ca investitori străini. Mafia arabă a fost primul investitor străin în România în anii 90. Și am plătit foarte scump pentru asta.
 
Care a fost interesul României în această afacere?
Să nu se dea cu bombe. Nu există nici un atentat cu bombă pe teritoriul României. Și nu cred că va fi vreodată.
 
Dar care ar fi motivul pentru un eventual atac cu bombe în România?
E NATO, e UE și suntem și într-o zonă foarte apropiată de conflict.
 
Dar nici în celelalte țări foste comuniste care acum sunt membre NATO și UE , nu au fost atentate cu bombe.
După părerea mea în statele foste comuniste serviciile au creat asemenea înțelegeri: închidem ochii când faceți afaceri, mai cotizați și la noi, ajutați-ne să facem afaceri speciale. În România de regulă toate afacerile țigareta au fost derulate prin arabi de la prima până la ultima. De fapt așa zisa Țigareta 2. era țigareta 12. Ei aduceau țigările. Țigara e o marfă ușor vandabilă, netimbrată. În afacerea țigareta 1. camioanele cu țigări au fost depozitate într-o unitate militară. Cum intră într-o unitate militară un camion cu țigări de contrabandă? În schimbul țigărilor s-au dat arme. Și acum am intrat în NATO, toate astea s-au șters cu buretele.
 
La ce proiecte concrete lucrați acum?
O să începem investigații arheologice în șapte-opt locuri. Cel mai important loc în care o să merg imediat ce se încălzește, este o tabără în care erau 25 de partizani care în februarie 1950 au fost înconjurați de un batalion de securitate. Cinci au fost omorâți și îngropați acolo. Având în vedere că este la o altitudine foarte mare și că totul s-a întâmplat într-o iarnă grea, n-au distrus-o, n-au astupat-o total, nu le-a mai păsat pentru că cine își închipuia că o să cadă comunismul. Și bordeiele de sub pământ sunt acolo. Intenționez să fac acolo o săpătură arheologică mai de anvergură, nu doar să se spună de mine că sunt gropar cum am fost acuzat de Tismăneanu sau de Boc sau de alții în momentul în care am fost debarcat. Deși, fac aici o paranteză, eu am făcut asta pentru că urmașii victimelor mi-au cerut să le aduc morții acasă. Așa s-a întâmplat și prima oară la Miercurea Nirajului. Îl căutam pe Ștefan Kacsó, omorât în 30. august 1950. Într-un fel de la acel caz a pornit totul. Pe atunci lucram ca voluntar pe lângă procuratura generală, eram împreună cu Ticu Dumitrescu. Eugen Vasiliu – el era directorul direcția întâia de urmărire penală din cadrul parchetului – mi-a dat dosarul, și zice, nu te duci tu acolo? Și m-am dus. Am luat legătura cu procurorii de la Târgu-Mureș, cu urmașii celui ucis. Aveam informații cam unde ar fi, într-un lan de in. A fost ucis de doi subofițeri de securitate și doi milițieni din Târgu-Mureș. Șeful plutonului era unul Lőte. Nu erau români, ungurii l-au omorât. Exact cum noi, românii ne-am căsăpit noi între noi în anii comunismului și ungurii s-au căsăpit între unguri, aici să nu avem îndoială. Am mers să-l căutăm pe mort cu mulți de acolo din sat: preotul, șeful de post, procurorul de la Târgu Mureș, eu și mai mulți tineri. Și eram conduși de singurul martor al evenimentului, un bătrân de nouăzeci de ani care era unul dintre chiaburii care au fost aleşi să îl îngroape împreună pe Kacsó István, ca sa le intre și lor frica în oase. Ăștia au crezut că o să-i omoare și pe ei acolo pe câmp. Și eram conduși de bătrânul acesta care orbise între timp, să ghicim locul. Am săpat vreo șase-șapte gropi pe unde ne-a indicat el, și după aceea toată lumea s-a plictisit și ne-am dus acasă. Ăsta e procesul comunismului.
 
 
În afară de traumele, tragediile personale, care este efectul cel mai nociv al sistemului securist în societatea română?
Faptul că el continuă sub diverse forme.
 
Ce vă motivează când știți că luptați împotriva unui sistem care este mult mai puternic decât dumneavoastră?
Păi, și ce dacă? Să mă duc acasă și să mă culc? Este ca în povestea lui Andersen cu regele gol. Când vezi că regele e gol și vine un copil și ți-o spune, nu mai ai nici un fel de scuză să taci. După ce am umblat cu mâinile printre coastele celor care au murit uciși de securitate n-aș putea să dorm dacă tac. Dar putem să luăm și de la Kant, pentru că avem totuși o conștiință în noi și un cer înstelat deasupra. Încerc să conving oamenii că e totuși foarte ușor să lupți împotriva sistemului, pentru că sistemul este permeabil. Sistemul este un șvaițer, are găuri foarte multe. Trebuie să ai răbdarea, înțelepciunea și știința să le descoperi, să le lărgești ca să-l dărâmi. Și când vorbesc despre sistem, vorbesc de sistemul comunist care de fapt s-a perpetuat. Cuvântul de ordine în ceea ce privește postcomunismul, este continuitatea. Fiul unui mare procuror e procuror, fiul unui securist e SRI-st, fiul unui milițian e comisar șef, și așa mai departe. Ca să nu zic de activiști. Fă odată împrejur cu ochii la marginea unui oraș. O să vezi vile. Vezi ale cui sunt. În nici un caz al unui strungar vreuna din ele. Sunt ale lor. Concluzia e simplă: comunismul nu a dispărut, s-a privatizat.