Orașele cu un trecut de sute sau mii de ani au o particularitate, și anume: dezvoltarea lor nu se întâmplă după regulile urbanistice ale secolului al XXI-lea. Acest simplu fapt este acceptat de către primarii multor orașe europene istorice, însă în România s-au găsit destui conducători în ultimele decenii, care să se apuce să transforme centrele istorice ale orașelor ardelene neținând cont de trecutul și de particularitățile lor. Aș aminti acum doar pe tovarășul Nicolae Ceaușescu, care a dispus ca în fiecare oraș din Ardeal să se facă schimbările urbanistice cerute de estetica și ideologia comunistă. În Oradea acest obiectiv n-a fost atins complet, pentru că biserica Sf. Ladislau nu a putut fi dat la o parte din centru din cauza împotrivirii localnicilor, s-a reușit însă să se demoleze jumătate din strada Independenței. Dar nu doar trecutul îndepărtat, ci și prezentul și viitorul par sumbre din acest punct de vedere, că doar i-am permis lui Ilie Bolojan să se descătușeze, iar el, spre ghinionul nostru, dorește alcătuirea unui plan urbanistic general, pe baza căruia, fără să țină cont de simplul fapt amintit la începutul acestei scrieri, va putea face ravagii în centrul istoric al orașului.

Mania distrugătoare a lui Bolojan nu este ceva nou, că doar a „găurit” deja strada Tudor Vladimirescu și a vrut să facă una cu pământul cantina care completează estetic clădirea primăriei. Acest plan însă i s-a năruit, pentru că n-a avut majoritate de două treimi. Are însă acum, și dacă tot nu a putut demola cantina pentru o parcare etajată, atunci dărâmă partea dreaptă a străzii Avram Iancu pentru o pistă de biciclete, pentru că – zice el – trebuie legat drumul pentru biciclete aflat pe malul pârâului Peța cu cel de pe malul Crișului Repede.

Evident, dacă intenția ar fi într-adevăr construirea drumurilor pentru biciclete, atunci nici Bolojan n-ar trebui să facă altceva decât ceea ce se practică în orașele europene situate în vestul nostru: o parte a trotuarului să fie pentru pietoni, iar cealaltă parte pentru bicicliști. Sau drumul pentru bicicliști ar putea conduce prin acele străduțe înguste ale căror închidere nu ar deranja circulația. Sau: dacă tot se plănuiește ca centrul orașului să fie zonă pentru bicicliști și pietoni, iar șoferii pe cât posibil să ocolească P-ța Unirii, atunci pur și simplu s-ar putea închide strada Avram Iancu în fața circulației. În loc de acestea consiliul local se complică atât de mult – exproprieri, demolări, etc. – pentru un simplu drum pentru biciclete, încât apare pe drept bănuiala: poate totuși nu lobbiul bicicliștilor, ci mișmașurile speculanților de imobile se află în spatele acestei idei. Deoarece este ușor să faci acceptată ideea de a demola un întreg rând de case din centru pentru un scop atât de nobil și pașnic, cum e o pistă de biciclete. Dar pe urmă nimeni să nu fie surprins dacă peste un an sau doi primarul va veni cu ideea că s-au schimbat circumstanțele dezvoltării orașului, ceea ce face indispensabilă lichidarea drumului de biciclete de pe strada Avram Iancu, iar dacă tot se află acolo acele spații numai bune, atunci hai să le vindem unui investitor, care s-ar putea să ridice acolo frumoase construcții pentru birouri, sedii de bănci și altele asemănătoare.

Încă nu atât de demult Bolojan dorea să umble în buzunarele oamenilor sub pretextul că în centrul istoric trebuie renovate toate fațadele clădirilor. A vrut să facă rost de bani mulți așa, dar acum, că nu i-au ieșit socotelile, ca un fel de răzbunare, în loc de fațade dorește să ne lase calcane în centrul istoric. Așa că nu mai amintește de centrul istoric, pomenind în schimb că pe strada Avram Iancu nu există clădiri valoroase, cu statut de monumente. Desigur, turnul Eiffel sau Coloseul nu se află acolo, dar ceea ce totuși se găsește acolo este parte organică a centrului istoric, extinderea și suprafața căruia a fost hotărâtă și delimitată tocmai de administrația Bolojan – adevărat, cu scopul de a pune la plată oamenii prin taxa de renovare a fațadelor. Dar orișicum ar dori să transforme Bolojan hotarele centrului istoric în concordanță cu interesele actuale, P-ța Unirii fără nici un dubiu este o zonă unitară de protecție a monumentelor, în cadrul căreia nici o schimbare nu ar trebui să se întreprindă, mai cu seamă demolarea uneia din clădiri (cea de la intersecția străzilor Iuliu Maniu, Avram Iancu și P-ța Unirii). Aceste temeri însă în așa măsură nu-l deranjează pe Bolojan, încât pentru a pune în aplicare ideile lui halucinante nu i se pare prea mult nici sacrificarea uneia din puținele amintiri cu care se poate mândri comunitatea română din Oradea. Deși chiar și o tablă comemorativă dă de știre că în clădirea din colț funcționa Fundația Nicolae Jiga, care oferea cazare elevilor români în acel imobil, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Acest exemplu ne arată inclusiv faptul că salvarea străzii Avram Iancu nu e numai o cauză a maghiarilor sau numai a românilor, ci una comună tuturor orădenilor. Pentru un orădean orice monument este important, dar chiar și pentru un primar străin de oraș ar trebui să pară mai rentabil să prezinte turiștilor o clădire semnificativă din punct de vedere istoric, decât un calcan. Noi, orădenii ar trebui să ne gândim în sfârșit și la motivul pentru care de mai bine de douăzeci de ani alegem primari care nu provin din Oradea. Poate pentru ca să experimentăm pe propria noastră piele cum este când un edil care nu se simte legat de acel oraș vede doar drumuri, linii, puncte de convergență și probleme, însă rămâne total insensibil față de amintirile, destinele, istoria lui. Pentru un astfel de edil orașul este ca un fel de joc lego pe care-l poate construi sau demola după bunul său plac. Evident, ca să pui în mișcare dezvoltarea unui oraș în concordanță cu trecutul ei, ai deja nevoie de o doză de inteligență măsurabilă, nemaivorbind de smerenia necesară. Poate nu se pretează oricine la asta, doar cine își iubește orașul, nu doar îl conduce.